Vrem să înfrângem pirateria? Trebuie să fim mai buni decât ea.
Oare industria muzicală este distrusă de piraterie? Sau pirateria oferă produse şi servicii mai aproape de dorinţele consumatorilor iar industria muzicală nu ţine pasul?
Mulţi zic că (ceea ce este definit ca) pirateria oferă mai multă valoare, mai repede, mai uşor. Şi gratuit. Şi atunci de ce ne mirăm că toată lumea alege drumul acela?
(inspirat de Mashable.com)
Am mai spus-o: “piraţii” nu sunt decât fani care nu au alternativă! Casele de discuri fac campanii anti-piraterie dar nu oferă alternative legale.
Exemplu: Vreau un album vechi cu BUG Mafia şi (nu) am de ales: îl iau gratuit de pe DC++/torente sau trimit 12 SMS-uri foarte scumpe pentru 12 melodii?
Subscriu şi eu la concluziile lui Stan Schroeder:
Pâna la urmă cred că faptul că pirateria oferă totul gratuit nu este cel mai important lucru. Mai importantă este organizarea extraordinară, viteza şi calitatea pe care le oferă pirateria. Industria muzicală şi de divertisment trebuie să ofere aceeaşi calitate şi chiar mai multă pentru a câştiga lupta.
Mâine lansăm oficial eOk.ro – asculţi gratuit, legal şi imediat orice melodie românească, fără download, cu recomandări şi prieteni.
Comments are closed.